T: Ce inseamna Jennifer Delplanque & Marius Nedelcu?

J.D: Sunt numele noastre: prientenul meu se numeste Marius Nedecu iar eu ma numesc Jennifer Delplanque. Sunt frantuzoiacaza, am 26 de ani, locuiesc in Cluj-Napoca de doi ani si jumatate, am terminat L’Ecole Supérieur des Beaux Arts de Rennes, si dupa am venit la Cluj ca student Erasmus in sector grafica, iar Marius este absolvent al Universitatii de Arta si Design sectia sculptura.

T: De ce accesorii?

J.D: Pentru ca am ramas la Cluj si a trebuit sa gasesc o activitate aici, am inceput sa vind accesoriile ce le faceam acasa pentru diferite targuri si putin cu putin am evoluat in domeniul asta. Si ceea ce fac este inca foarte aproape de grafica (ce am terminat). Totul a mers de la sine.

T: Cum arata femeia care cumpara accesoriile voastre?

J.D: Sunt femei de diferite varste si de stiluri diferite. Nu pot sa definesc exact un tip de client dar femeile care cumpara apreciaza culorile intense si un grafism/desen stilizat. Acum bijuteriile mele sunt foarte colorate si nu prea sobre (dar incerc pentru colectia de iarna sa ma calmez un pic cu culorile )

T: E deja arhicunoscuta ideea conform careia frantuzoaicele sunt cele mai rafinate si elegante femei din lume. Care este secretul lor?

J.D: Se zice ca sunt mai sofisticate pentru ca au un stil poate mai sobru si simplu, cateodata mai androgin cu costume apropiate de cele barbatesti cu parul lung si nu coafat ca Françoise Hardy in ani 60, dar asta se vede mai mult in Paris.
Nu cred ca sunt cele mai rafinate din lume; prietenul meu a fost foarte dezamagit de stilul francezilor cind a venit prima data in franta .s-a asteptat poate la altceva. E o imagine facuta de media, reviste, si filme care au fost foarte cunoscute (filme de “la nouvelle vague: Godard, Truffaut) Eu ma refer mai mult la vremea asta unde pentru mine este de o reala eleganta, un esthetism sobru, “chic”,dar in viata “reala” femeia franceza sa imbraca si ea cu bluji… . Deci, nu stiu… imi pare rau ca nu va las vreun secret….Nu pot sa vorbesc despre eleganta franceza pentru ca deja nu m-a simt in categoria asta si cred ca este o imagine, doar atat.

T: O observatie in materie de fashion in ceea ce priveste femeile din Romania……??

J.D: Am observat ca femeile din Romania sunt mai cochete. Se machiaza mai mult, coafeaza…
Dar eu prefer sa vad costum traditional caci eu le admir cind ma plimb in Maramures de exemplu.

T: Care este definitia ta pentru cuvantul “accesoriu”?

J.D: Un element care subliniaza, pune in valoare stilul unei femei in primul rand; culoarea ochilor, tenul, silueta de ce nu…De altfel poate sa evidentieze o tinuta sa ii accentueze ideea.

T: Prin ce se deosebesc creatiile voastre de altele?

J.D: Am început de un an şi totul s-a concretizat de la sine. Acum oamenii imi recunosc stilul datorită modului în care stilizez forma personajelor, tematicilor şi tipului de armonii cromatice. Este dificil inca pentru mine sa zic ce are in plus. Sunt inca debutanta cred, si vad mai bine ce imi lipseste decat ce am in plus fata de ceilalti:). Dar cativa clienti mi-au zis ca bijuteriile mele sunt foarte “proaspete ” ( “fraîs”) si asta au fost unul din cele mai bune complimente pe care am avut , si sper sa pastrez (et j’espère continuer avec la même fraicheur).

T: Ce materiale folositi pentru bijuteriile pe care le realizati?

J.D: Metal in principal: care este batut si pictat. Lucram mult cu materiale recuperate, de exemplu anul trecut am facut o serie de brose (prezentate la Dorin Negrau showroom) din metal care proveneau din caroseria unei masini vechi ce Marius a decupat. Lucram chiar si cu funduri de doze de suc/bere si le transformam in brose sau altceva. Avem multe idei si vreau sa lucram in continuare pe partea de recuperatie care da cateodata rezultate ingenioase.

T: Cum vi se pare ca este primit fenomenul hand-made pe piata din Romania?

J.D: Foarte bine. Am observat ca si in Franta este bine primit si dorit. Este acelasi fenomen si aici. Cred ca oamenii sunt mai exigenti ca inainte si poate obositi de toate accesoriile facute industrial in india sau in china care sa gasesc peste tot si cu multe pretentii: ma refer si la lanturile de magazine de bijuterii ce au invadat mall-urile cu bijuterii simple, cu preturi destul de mari pentru genul asta de marfa.

T: Meseria voastra cere o permanenta creativitate. Care sunt sursele voastre de inspiratie?

J.D: Eu umplu carnete de desen in care se nasc idei pentru proiecte personale si accesorii.
Sunt pasionata de banda desenata contemporana ( ca Marjan Satrapi, care a facut si un film de animatie “Persepolis”, sau “Art Spigelman”, si “Daniel Cloves”). De altfel, inainte sa vin in Romania am vrut sa ma inscriu la o alta scoala, una de banda desenata si ilustratii in Belgia. Sper ca intr-o zi voi avea curajul sa ma pun pe treaba, sa incep sa scriu si sa creez banda “mea” desenata.
Si accesoriile care eu fac acum incep sa fie din ce in ce mai aproape de tipul asta de desen. De exemplu urmatoarea colectie ce pregatesc pentru toamna-iarna 2010, este direct inspirata de calatoriile mele: Drumuri pe care le-am facut in Romania, peisaje…
Si cind ma intorc in Franta, incerc sa stau cateava saptamani in Paris unde ma duc la expozitii la galerii contemporane care ma motiveaza sa lucrez dupa. Calatorind des intre Franta si Romania, acesta este un avantaj in plus, pentru ca aceste calatorii (les voyages) sunt surse imense de inspiratie pentru ca nimic este mai “enrichissent” ca culturile diferite, oameni diferiti si tot ce poti sa inveti din asta. N-am fost nicodata atat de creativa de cind am plecat din Franta!

T: Ce colaborari ati avut pana acum?

J.D: Anul trecut am colaborat cu Dan Arcus si Amir Dobos pentru o colectie a brandului Dork ce a fost prezentata la Fashion Week Iasi si la salonul de “prêt à porter” la Paris in septembrie 2008. Acolo am prezentat si o parte din colectia mea iar atunci au inceput sa fie remarcate accesoriile si in Franta. In februarie, am lucrat pentru colectia de primavara-vara 09 Alina Botea iar aceasta experienta a fost foarte interesanta. Imi place sa lucrez cu designeri pentru ca pot sa incerc si altceva.

T: Cum se anunta anul 2009 pentru voi?

J.D: Inca dificil pentru ca eu tot astept ca statul Roman sa-mi recunoasca diploma. Asta este singura problema ce am intalnit pana acum. Ca peste tot, chestiunile administrative dureza si acum ma blocheaza foarte mult In rest, pe plan creativ, deja mi-am format cateva idei clare legate de stil, tematica si cromatica.

T: De unde pot fi cumparate produsele voastre?

J.D: Până acum am vândut în diverse târguri şi expoziţii, şi sper ca din iunie cel târziu să încep să distribui în România şi în Franţa.Există şi un blog unde pot fi regăsite imagini ale unor creaţii personale precum şi datele de contact: kiki-oly.blogspot.com. Puteti sa gasiti accesoriile mele la “FESTEN” in Cluj (un nou magazin) si la “Maîtresse Maison” de Dorin Negreau, tot la Cluj. Si sper ca incepand din septembrievoi vinde la Bucuresti si in Franta.

T: Care este cel mai mic pret al unui produs creat de voi?

J.D: 40 lei.

Modelele sunt culese de pe:

veroniqueboutique.blogspot.com

www.josephine.com

shop.brindusa-verde.ro

T: Lola B. Lou- ce semnificatie au cuvintele astea? Unde isi regasesc originea?

L: Lola era numele mamei mele. B. Lou duc cu gandul la ceea ce fac si suna melodios.

T: Cum a devenit hobby-ul un business? Povesteste-mi de inceputurile tale…?

L: Am inceput in joaca, fara sa am un plan sau sa anticipez ceea ce a urmat. Eram in Spania si am cumparat un pachet de lut dintr-o librarie pentru ca nu stiam ce sa fac cu atata timp liber. Cand am vandut primul sirag de margele probabil a inceput business-ul.

T: Ce-ti hraneste pasiunea pentru margele?

L: Inca n-am dezlegat misterul. E un freamat interior, o neliniste. Tot ce stiu e ca ma trezesc zilnic cu aceeasi bucurie de a le face.

T: Mai poate fi considerate astazi arta o sursa de profit?

L: Ma feresc sa generalizez. Pentru unii e pentru altii nu.

T: Cand te simti pe deplin recompensata pentru munca ta de a fabrica aceste superbe margele cu povesti?

L: Cand mi se spune “multumesc”, cand simt oamenii insufletiti si inspirati de ceea ce fac.

T: Care a fost destinatia blogului tau la inceput: promovarea muncii tale sau dorinta de a impartasi experientele tale celorlalti, poate singuratatea…?

L: Initial am vrut sa fie o adresa la care cei interesati sa gaseasca fotografii cu margelele. Pe urma blogul s-a dezvoltat organic, creatia plastica impletindu-se cu povesti si intamplari.

T: Stiu ca ai emigrat, de ce ai ales Portugalia?

L: Portugalia m-a ales. Firul lucrurilor a dus acolo.

T: Stiu ca inainte sa pleci lucrai ca copywriter in TVR, era un job, presupun, ce conferea o anumita stabilitate. Ce era de partea cealalta a balantei?

L: Da, imi oferea stabilitate, dar niciodata satisfactia unui lucru pe care sa-l pot duce la bun sfarsit asa cum as fi vrut. De partea cealalta mai era si o mare plictiseala.

T: A fost parasirea tarii cea mai grea alegere pe care ai avut-o de facut in viata?

L: Am parasit tara cand nu mai aveam de ales si atunci a fost simplu.

T: Cum ai perceput instrainarea?

L: Ma simt cetatean al lumii, nu o romanca instrainata. Ma acomodez foarte usor in orice loc. Chiar imi place desprinderea pe care mi-o da lipsa de apartenenta .
Radacinile mele sunt romanesti si asta e important, dar imi place contactul cu alte culturi, imi place sa descopar oamenii in esenta lor, dincolo de nationalitate.

T: Care este locul unde te ascunzi de ceilalti cand vrei sa fii doar cu tine?

L: Ma ascund in mine insami.

T: Cum sa ne-o imaginam pe Lola cand lucreaza? Unde sta, cu ce e imbracata, ce asculta….?

L: Stau in living daca e rece afara sau pe terasa cand se incalzeste. De obicei ma asez pe jos. Port tricouri si pantaloni de trening din ce in ce mai patate cu vopsea. Ascult Radio Marginal, muzica de ipod sau inchid tot si ma minunez cum pensula mea atinge lutul fara sa scoata vreun sunet.

T: Intr-o lume guvernata de hi-tech cat a prins la noi acest fenomen hand-made?

L: N-am suficiente date sa vorbesc despre fenomenul hand-made, dar stiu ca in paralel cu hi-tech-ul margelele mele au cautare, adica au prins.

T: Ce diferente sesizezi din acest punct de vedere la noi fata de alte tari?

L: Exista peste tot oameni care prefera lucruri originale in locul celor de serie. Diferente majore nu cred ca sunt.

T: Exista cineva sau ceva care sa te inspire cel mai mult, care sa-ti sporeasca la cote maxime creativitatea?

L: Ma inspira foarte multe lucruri. Natura in primul rand. Sunt uimita de simplitatea, rigoarea, diversitatea si estetica formelor din natura.

T: Prin ceea ce face :este Lola mai mult un creator de vise sau un om ce a gasit modalitatea de a descrie povestile traite?

L: Sunt si una si alta asa cum pot fi definita inca in alte multe feluri.

T: Spune-ne cateva atuuri pe care le au produsele handmade ca sa promovam mai mult conceptul. Spun asta pentru ca inca romanii in mare parte sunt adepti ai consumerism-ului si ai branding-ului?

L: Oamenii sunt diferiti. Cei care vor branduri vor prefera, probabil, in continuare brandurile. Cei care isi gasesc rostul consumand vor consuma, dar eu ma adresez altor categorii.
Persoanele care vor margelele mele sunt inteligente, sensibile, genul de oameni care inteleg ce conteaza in viata, care stiu sa descopere profunzimile existentei

T: A purta handmade e un indemn de a iesi din anonimat fiind altfel? Este vorba de un limbaj aici pe care il poate exprima oricine intr-o maniera proprie, nealterata de conceptul : “la moda”

L: A purta handmade e o alegere nu un indemn. Cautam cai de exprimare, vrem sa ne marcam unicitatea si atunci lucrurile personalizate ajuta intr-un fel .

T: Blog-ul tau este o sursa de emotie ori de cate ori il deschid, ma face sa ma transpun foarte usor, sa intru in atmosfera pe care tu o descrii. Nu ai vrea sa scrii o carte?

L: Daca o carte va vrea sa fie scrisa de mine cu siguranta se va intampla asta, dar eu nu imi propun nimic. Imi place sa ma las surprinsa de viata.

T: Cum ai defini gustul succesului?

L: Succesul e o recunoastere de catre ceilalti a valorii muncii mele. Nu e ceva despre care se poate spune ca are gust. As vorbi mai degraba de bucurie decat de succes. E o mare rasplata sa simt ca ceea ce fac foloseste. Eu cred in bine, in partea luminoasa a lucrurilor si cand reusesc sa transmit oamenilor un pic de incredere am sentimentul ca nu traiesc degeaba.