Interviu cu Cristina Soare

Pe “Soare” cum ii plece ei sa si spuna, nu ai cum sa nu o remarci. Este chiar o persoana solara, dincolo de conotatia pe care o poarta numele ei, plina de dragoste de viata si foarte profunda. Ce admir in mod deosebit la ea…? Are o mare capacitatea de a-si arata pe rand calitatile stiind sa se dezvaluie treptat. Pntru mine asta e o mare arta!
Cristina este de 2 ani prezentatoarea rubricii Meteo din cadrul emisiunii Trezirea la apel si a aceleiasi rubrici in weekend, in cadrul principalului Jurnal de Stiri de pe TVR1. Cristina a absolvit Facultatea de Jurnalism, dupa care cativa ani buni i-a petrecut in spatele camerei pentru a invata ce este televiziunea dupa care …in fata camerei.
Am invitat-o pe Cristina sa raspunda la cateva intrebari despre moda si pasIunea pentru ce face.

T: Cine este Cristina Soare pentru cei care nu te cunosc?

C.S: Intre colegi sunt Soare, acasa sunt Cristinica si intre prieteni Cris. Sunt o fata obisnuita, am o sora mai mare, niste parinti minunati si o bunica pe care o iubesc nespus.
Imi place sa ma ingrijesc cat mai natural, sa merg la sala, sa ies in oras, sa vad un film bun, sa ma plimb si sa fiu inconjurata de oameni dragi pe care pot sa ma bazez. Sunt un om ca oricare altul si incerc cat pot de mult sa ma comport ca atare. Nu imi plac oamenii care uita de unde au plecat si care se tranforma pe masura ce evolueaza in viata si in cariera.

T: Soare la Meteo e o “coincidenta” sau ti-ai dorit sa faci asta?

C.S: Eu cred foarte tare in coincidente si mai cred ca nimic nu este intamplator. Mi-am dorit sa fac presa, am ajuns sa fac televiziune si a urmat drumul catre meteo. Ma simt magulita de sansa ca am un nume predestinat. Sunt plina de raze si vreau sa le dau si altora din bucuria mea de viata si din optimismul meu.

T: Rubrica Meteo pentru ce ai lasa-o….?

C.S: Hmmm, greu aici. Cred ca as lasa Meteo pentru rubrica Vremea . Destinul inseamna necunoscut, dar de multe ori ni-l desavarsim si noi. Nu stiu ce proiecte mi se vor propune in viitor si nu stiu care va fi raspunsul meu la ele. Dar stiu ca decizia va fi cea mai buna si voi incerca sa nu dezamagesc pe nimeni.

T: De ce crezi ca inca ne mai confruntam cu mentalitatea conform careia femeile frumoase nu sunt eficiente la job, in schimb cele mai masculine si cu un stil vestimentar sobru, da?

C.S: Motivele sunt de ordin social si istoric. In general femeile au fost considerate mereu veriga slabe, cele delicate. Dar o data cu miscarea feminista, lucrurile au inceput sa se schimbe, iar acest proces nu s-a terminat inca. Sa privim latura frumoasa. Noi ne permitem sa fim masculine, barbatii, nu sa fie …feminini.
Din fericire, eu inca nu m-am lovit de acest cliseu. Dar povesti cu iz misogin am auzit. Oricum, aceasta mentalitate eronata se aseamana foarte mult cu cea conform careia blondele sunt mai putin inteligente decat brunetele. Deci, daca facem un rationament logic, blondele sunt frumoase si brunetele masculine .

T: Stiu ca adori sa faci shopping. E mai mare placerea de dinainte de a cumpara, in etapa in care iti faci planul de bataie, in timpul….sau dupa?

C.S: Placerea creste exponential cu fiecare etapa in parte. Dupa, clar este cel mai bine, cand ajung acasa si asortez intre ele toate hainutele pe care mi le-am cumparat, vad cu ce altceva din garderoba s-ar mai potrivi, ce pereche de pantofi si ce geanta ar merge. E un moment extrem de creativ pentru noi femeile.

T: Poate fi considerat shopping-ul o pasiune “daunatoare”?

C.S: Shoppingul, clar este pentru unele dintre noi o pasiune costisitoare. Am cateva prietene care au devenit dependente de aceasta activitate si aici o pot numi daunatoare.
De un an, am devenit fana shoppingului online. Nu cumpar direct de pe site-uri, ci imi fac o lista cu hainele care imi plac si dau comanda surorii mele care e stabilita in SUA sa mi le cumpere. Asa, incerc cat de mult pot sa nu imi iau haine inutile.

T: Ce te face sa cheltui fara masura?

C.S: Sunt o persoana foarte practica, am simtul realitatii si cunosc viclenia banilor. Niciodata nu pot spune ca am cheltuit fara masura, in general mi-am luat lucrurile de care am avut stricta nevoie, dar asta nu inseamna ca nu m-am rasfatat din cand in cand. Recunosc, cedez foarte usor in fata unei bijuterii unicat sau a unor pantofi chic.

T: Da- mi exemplu de un outfit care sa te reprezinte?

C.S: Camasa cu jeans, pantofi cu toc, curea subtire si geanta asortata.

T: Pe cine consideri un “fashion icon”?

C.S: Categoric Jackie Kennedy Onassis pentru versatilitatea incredibila si bunul gust iesit din comun. A trecut de la stilul sobru, adecvat unei prime doamne a Casei Albe la o vestimentatie rebela, cu fuste gipsy si sandale, in calitate de sotie a magnatului Onassis

T: Ce piesa de rezistenta ai in garderoba vara asta?

C.S: O rochie de in cumparata de la un magazin unicat din SUA. Mi-a placut foarte mult imprimeul, broderia si in plus de asta a fost realizata de o persoana draga mie, o doamna in varsta, pe care am cunoscut-o acolo acum 2 ani. A aflat ca numele meu se traduce Sun si mi-a desenat niste raze pe ea.

T: Acesoriile preferate?

C.S: Cerceii, fara doar si poate. Am acasa o colectie, am primit foarte multi cadou, altii i-am mostenit de la mama si de la bunica. Preferatii mei sunt unii de aur in forma de floarea soarelui.

T: Tii cont intotdeauna de tendinte sau porti si ceva care nu e neaparat la moda in sezonul acela?

C.S: Imi plac hainele de calitate si mai presus de tot incerc sa imi achizitionez piese vestimentare care sa ma avantajeze. Mama tot timpul a avut grija sa imi repete ca nu conteaza haina in sine, ci cum vine pe mine. Cred ca stilul meu vestimentar se apropie mai mult de clasic, de accea pot sa spun ca reusesc de cele mai multe ori sa fiu in tendinte fara un efort prea mare. Evit sa amestec stilurile atunci cand vine vorba de vestimentatia pentru tv, insa in viata de zi cu zi sunt cat pot de creativa si nonconformista.

T: In ce crezi cel mai mult?

C.S: Cred in Dumnezeu si puterea lui de iertare si de iubire. Nu sunt excesiv de religioasa, insa ma rog in fiecare seara pentru sanatate si fericire. Mai cred in puterea oamenilor de a fi mai buni.

T: Ce nu ai putea ierta niciodata si de ce?

C.S: Eu sunt genul care iarta, dar nu uita. Nu vreau sa judec pe nimeni si nici sa port ranchiuna. Daca simt ca sunt nedreptatita sau mintita raspund ca atare: cer argumente pentru acel lucru. Cred ca e cel mai firesc asa. Se intampla de multe ori sa fim pusi in niste situatii delicate din cauza lipsei de comunicare.

T: In ce te “ascunzi” cand vrei sa fii doar cu tine?

C.S: Ma ascund in primul rand de zgomotul telefoanelor. Le dau pe silentios si apoi ma cufund intr-un somn bun, intr-o carte sau in propriile ganduri.

T: Ai sovait vreodata? Cand si de ce? (ceva ce poti spune nu intru in intimitate)

C.S:Suntem oameni si ezitam. Asa e in natura lucrurilor. Am avut si eu momente in care am sovait, in care nu stiam ce trebuie facut, ce e mai bine. Mi s-a intamplat si in dragoste, si in cariera. Insa, cu trecerea timpului am constatat ca in cazul meu flerul ma ajuta. Asa ca iau decizia, spun cuvintele sau actionez asa cum simt, cum ma poarta primul impuls interior.

T: Ce iti doresti in viitor?

C.S: Cineva spunea tare frumos: sanatate, amor si glorie. Aleg sanatatea, apoi implinirea si linistea, care aduc cu ele si dragoste si glorie.

T: Daca ai alege o melodie sa te defineasca , ce ai alege? (titlu)

C.S: „E scris in stele” a Evei Kiss. E melodia de suflet, pe care o ascult obsesiv. Ma regasesc in ea si imi da forta sa perseverez.

11 Răspunsuri

  1. Foarte frumos! Despre iubitul tau nu ne zici nimic…?

  2. Ca de obicei ,ne prezinti pesoane extrem de ineresante pe care nu putem decat sa le admiram din tot sufletul.Felicitari !

    Te imbratisez ,

    Irina

  3. cu prima ocazie… am sa fiu atent la rublica meteo… promit solemn…

  4. Tipa asta are un zambet ravasitor si mi-a placaut ca nu e doar o blonda de la meteo. Are multa istetime..

  5. fara comentarii. e minunata.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

Gravatar
WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.