Ador iarna cu toata aroma ei de ger, cozonac si brad. Privesc pe geam si vad cum pe un cos fumul serpuieste alene. Mi-aminteste de o zi din copilarie pe care nu o pot uita. Era multa zapada si stiu ca iesisem cu mama la cumparaturi si am venit bucuroasa acasa cu o imensa carte de colorat. Cred ca a fost cea mai groasa carte pe care am vazut-o candva, iar pe coperta avea o pisica mare alba. Era atata liniste atunci in sufletul meu, poate fiindca asa sunt copiii : puri, sinceri si deschisi. Tanjesc dupa seninatatea aceea de copil, care mi-a fost furata in fiecare zi de oameni avizi si acaparatori.
Si acum incerc sa ma simt copil, fiindca sunt acasa la mama, locul unde imi place sa -mi vindec sufletul. Aici e …cald, si desi nu-mi sta bine sa recunosc, imi place si acum sa stau in bratele mamei si sa-i simt mirosul. Mama rade de multe ori de mine si mi spune ca eu nu o sa cresc niciodata. Nici nu vreau-e raspunsul meu de fiecare data.
Ziua trece repede, facand prajituri celor dragi, sau cautand sa le fac mici surprize. Seara imi pun capul la ea in brate si o las sa ma rasfete, rasfirandu-si degetele prin parul meu, si povestindu-mi despre cum eram pe la diferite varste. Ma face sa ma regasesc in modul cel mai firesc posibil. Eu nu prea am putut niciodata sa o fac singura, fiindca tot eu pot combate ceea ce-mi spun.
As vrea sa pot asculta colinde si sa le las sa-mi patrunda in suflet, insa prefer sa nu o fac fiindca imi e teama sa vad ca nu le simt… Sunt o persoana foarte senzoriala si de cand ma stiu am trait lasandu-ma in prada senzatiilor. Acum sunt atat de mahnita, ca nu ma simt si asta ma sperie si ma doare. Nu stiu daca ati trait vreodata senzatia aceea ca parca nimic nu-ti mai patrunde ca emotie, zapada nu mai ma minuneaza, de ninsoare nu-mi pasa, iar zilele trec fara a sti.
Se apropie Craciunul si pentru ca mereu am iubit aceasta sarbatoare dorindu-mi foarte mult sa am liniste, intotdeauna ceva s-a intamplat si nu am avut-o. Cred ca anul asta nu o mai vreau eu! M-am cam plictisit sa caut o stare care nu vrea sa-mi fie in preajma. Poate ca nu o merit! Nu stiu sa fi facut vreodata rau cuiva, dar poate ca indirect, am facut-o.
Nu stiu cat de bine e sa fiu asa sincera, dar traiesc niste clipe de cosmar care par sa nu se mai termine. Nasol e ca nimeni nu poate sa ma ajute concret. Ce ati face in locul meu?
Filed under: Just me
Nu poti decat sa traiesti durerea si sa astepti sa-si faca numarul pana cand, disperata si resemnata de staruinta ei in a-ti sta aproape, ai sa privesti pe geam si ai sa auzi din nou zambetele si zumzetele celor pe care ii vedeai si simteai drept simple forme pasagere. As vrea sa iti spun ca daca apesi pe 1 o sa doara mai putin, ca daca apesi pe doi ai sa uiti si ai sa ierti…ca daca apesi pe 3 o bucurie fara margini iti va cuprinde fiinta. Din pacate, nu putem lupta contra intristarilor. Nu putem decat sa speram ca vor trece intr-o zi,asa, fara motiv.
Ramona, ma bucur sa te cunosc! Ma bucura cuvintele tale. Parca nu ma mai simt atat de singura in lupta mea. Iti multumesc!
e usor sa spui ca “o sa treaca” .
insa eu asta iti doresc : sa treaca.
si sa zambesti din nou frumos
Si eu astept sa zambesc…A trecut atata timp de cand nu am mai facut-o.
pentru ca si eu am trait asa cativa ani…nici nu mai conta ce faceau sau nu faceau cei din jurul meu,nefericirea era in mine si era atat de grava incat ma gandeam k nu-mi mai doresc sa traiesc.
Insa a fost declansata din exterior si nu am stiut sa nu-i permit sa-mi napadeasca fiecare gand si fiecare celula. Nu stiu daca am depasit situatia, o mai iau razna uneori, insa sunt mai linistita…si mereu imi spun ca intr-o zi o sa ma uit in urma si o sa regret enorm ca mi-am ocupat cei mai frumosi ani cu tristetea si aliatele ei. Am vazut clar ca absolut nimic si nimeni nu m-a putut ajuta, pana nu m-am ridicat singura obosita sa mai “atarn” fara rost. Am 26 de ani si simteam ca am trait 50. ..asa ca,ma repet, numai timpul…
Asta cam astept si eu sa vina cineva din exterior si sa primesc astfel un stimul. E destul de greu sa gasesc fericirea in mine fiindca ea exista in afara mea. Stiu toate astea insa pusa in fata faptului uit sa le pun in practica.
Si eu cred ca timppul vindeca totul, insa sunt o fire impetuoasa, care nu stie sa astepte, ci vrea ca rezolvarea sa vina in acel moment. Daca nu apare incep sa disper. Nu stiu si nu pot sa invat sa am rabdare.
Se impune o redefinire a valorilor din viata ta. A fiecarui lucrusor. Dar asta nu se poate produce peste noapte… ci incet si cu delicatete.
Primul pas intru vindecare e sa accepti ca asta ti se intampla tie si nu altcuiva, si ca e o etapa in “cresterea” ta spirituala, in desavarsirea ta ca om. Intelegand asta, vei crea in tine noi spatii pentru o noua constructie, poate mult mai solida ca aceasta pe care ai locuit-o pana acum.
Practic, trebuie sa te ocupi de lucrurile care iti plac, sa faci ceea ce simti tu ca iti aduce bucurie. Si sa nu faci economie de fericire, ea exista in orice “fleac” care te face sa zambesti sau te emotioneaza.
Sunt sigura ca va fi bine.
Te imbratisez cu dor.
Stiu teoretic ca acceptarea e primul pas in vindecarea sufletului. Partea proasta e ca desi stiu asta, actionez excat pe dos, cautand cu disperare linistea si exact asta face ca sa gasesc nelinistea.
Eu nu caut starea de care vorbesti tu pentru ca nu exista. Suntem oameni, avem ganduri, emotii, sentimente, reactionam usor la tot ce e in jurul nostru, iar in jurul nostru e agitatie, haos, sunt sarcini pe care trebuie sa le indeplinim, intalniri la care vrem sa ajungem, carti pe care le avem de citit, cumparaturi de facut, insatisfactii, frustrari, care de multe ori exista doar in mintea noastra. Eu sunt multumita cand pret de o clipa ma pot bucura de o colinda, de un peisaj frumos, de un zambet, de un cadou facut din suflet, de o persoana draga, chiar daca senzatia dispare in momentul urmator. Nu ma astept sa fie asa tot timpul si atunci nu sunt frustrata ca lucrurile nu sunt asa cum vreau.
In orice caz, mi se pare ca lumea a cam uitat de semnificatia religioasa a Craciunului, care intr-adevar iti aduce mai multa pace si seninatate in suflet. E o epoca a cumparaturilor si a lui Mos Craciun.
Ai dreptate in ceea ce spui, insa greseala mea e ca nu ma multumesc cu o secunda de liniste si fericire. Vreau cantitate mare, mai ales ca ma cunosc si stiu ca inainte ma bucuram de orice lucrusor oricat era de mic. Ma incanta ninsoarea, ma gadila soarele, imi faceam tot soiul de proiecte…iar acum e …o stare de inertie si atat.
Cum in universul acesta in care petrecem ceva timp, totul de petrece dintr-o cauza , eu zic ca trebuie sa gasesti puterea in tine sa descoperi si sa infrunti acea cauza. Poate ca mintea ta refuza sa accepte un lucru care nu-ti place sau de care te temi…poate traiesti cu o frica nebanuita pe care constientul refuza sa o scoata la lumina. Din cat am reusit eu sa te cunosc pana acum (virtual, ce este drept), am vazut in tine o persoana plina de energie si cu un suflet mare. Sunt sigura ca vei gasi in tine resursele interioare sa infrangi aceasta stare. Vei creste astfel si vei deveni mai puternica! Astept povestiri de Craciun pline de lumina si bucurie de la tine!
PS: Incearca si noile sortimente de Craciun de la Milka…pentru cateva minute te vei simti cu siguranta mai bine.
Multam Eda! Sa stii ca ai dreptate sunt energica si cu suflet mare si tocmai de aceea nu accept starea prin care trec. Nu ma regasesc in ea si simt nevoia sa lupt impotriva ei,desi stiu, cum am mai spus de altfel ca acceptarea este primul pas.
M-a inveselit ultimul tau sfat. Daca nu as tine post azi, as manca o bucatica macar…:)
Tatiana… sa stii ca am trecut si eu prin asta acum ceva ani. Ma blazasem, nici nu mai credeam ca ma voi mai sti bucura vreodata, pana ce s-a nascut fetita mea si am regasit bucuria prin bucuria cu care ea descoperea lumea.
Trebuie sa fii mamica!…
Poate, insa, ma gandesc ca daca acum as lua hotararea asta nu ar fi cel mai indicat moment., fiindca starea asta s-ar reflecta intr-un fel si asupra micutului. Dar cu siguranta in viitorul apropiat, voi avea in vedere asta. Cred ca e timpul sa nu mai fiu asa egocentrica si sa ma mai scot din prim plan.
Va multumesc tuturor pentru gandurile bune. Ma simt mai aproape de voi si parca va stiu de o viata. Este un sentiment placut care ma face sa realizez ca exista sentimente umane chiar si intr-un “laptop”.
De la fiecare invat cate ceva, iar asta ma face sa am dorinta sa lupt sa fiu din nou cu zambetul larg nu doar pe buze ci si in privire….Va pup pe toti !
Din pacate si eu trec printr-o perioada asemanatoare. Fac totul din inertie si pentru ca trebuie facut, dar parca sunt cumva anesteziata .Chiar ma gandeam zilele acestea cand a inceput sa nu-mi mai placa iarna si odata cu ea sarbatorile, eu sper sa fie numai o faza si sa ne treaca cat mai repede.
Imi pare rau sa aud ca si tu esti intr-o stare asemanatoare. Sper sa ne revenim…poate macar cand va da soarele, la primavara… Se spune ca lipsa soarelui cauzeaza aceasta lipsa de participare, fiindca nu mai exista in organism serotonina. Sa speram!
Tatiana, cunosc perfect senzatiile traite de tine … starile acestea de gol interior. Si nu cred ca se pune problema ca tu nu ai merita acea stare de liniste mult dorita si cautata, insa de multe ori in viata nu capatam ceea ce meritam.
Stiu ce inseamna sa doresti si sa nu poti avea si nu ma refer la bunuri materiale, pe acestea le putem cumpara, putem munci si lupta pentru ele … ma refer la starile acelea de pace sufleteasca, de multumire, de fericire … starile acelea cand un simplu fulg de nea ne poate umple sufletul cu o bucurie imensa, sau cand o simpla raza de soare ne poate incalzi viata …
Vor veni si ele, sunt convinsa … sunt convinsa ca nu numai buzele si ochii iti vor zambi … sunt convinsaca vei putea zambi din nou cu toata fiinta ta …
Lorenna, sunt atat de urate trairile astea si senzatiile care le insotesc ca uneori nu le mai suport. Si cu cat nu le vreau cu atat sunt mai intense. Nu mai stiu ce sa fac… Oricum multam frumos pentru sustinere!
Tatiana cu siguranta aceasta stare va trece
Multam Choo. Imi place optimismul tau!
Stiu prea bine cum sunt trairile astea, dar vor trece ele … n-or sa tina la infinit …
Bine ar fi….!:)
Tatiana,eu incerc sa-ti spun parerea mea intr-un simplu cuvant:IUBESTE…si asa cum a spus cineva mai sus poate e timpul sa devii mama.Chestia asta da noi perspective vietii.Eu sunt convinsa ca nu m-as bucura atat de mult ca ninge,ca vine Mosul,daca copiii mei n-ar face-o.Eu ma bucur pur si simplu de bucuria lor…Prin ei imi retraiesc multe din momentele copilariei mele.
Toate cele bune,
Irina
Nu pot sa ma pronunt legat de trairea sentimentelor prin copii. Nu stiu cum poate fi, insa auzindu-te pe tine si pe Acuarele incerc sa mi fac o idee. Poate ca aveti drepatate in legatura cu varsta maternitatii. Multam pentru gandurile bune!
tatiana… e aproape de craciun… si singura ratiune de a fi a craciunului este sa ii dam primul loc in prioritatile noastre, copilului a carei nastere o serbam… sa ne apropiem de el cu respct, cu iubire, cu incredere deplina in el… si apoi… el va lucra in viata noastra asa de frumos, incat ne va rasturana tot universul si ne va forma un altul mai interesant si cu valente vesnice…
starile noastre vin si trec… noi insine trecem cu fiecare clipa a noastra… sa ne facem dar, trecerea frumoasa… utila pentru cei dragi nou… asta depinde de noi… si noi.. depindem tocamai de un prunc abia nascut pentru noi…
sa ai sarbatori fericite… este posbil… ai sa vezi…
Sa dea Dumnezeu sa am si eu Sarbatori linistite!
asa sa fie Tatiana… asa iti doresc din toata inima
e cam aiurea sa treci prin incercari grele, dar din pacate nu poti alege momentul in care ele sa apara..poate fi craciun, iarna sau vara, durerile apar iminent..insa partea buna e ca te calesti si astfel poti aprecia mai mult linistea cand ea se reintoarce, cand se reaseaza lucurile..
te pup, ai grijaa de tine..si sarbatori fericite, chiar la mama acasa:)
si eu sunt tot la mama acasa de acest crciun,primul dupa cativa ani de absenta de acasa! si nu e chiar rau..
E bine la mama, dar ar fi si mai bine sa am si liniste sufleteasca. Si tie Craciun Fericit!
Craciun plin de lumina si dragoste!
Multumesc frumos! Si voua la fel. Sa aveti multa liniste in suflete si multa dragoste!