Imi vând cuvinte zilelor de ieri,
aud plângându-mi dorul în zăpadă,
copilăria veche tresare-adânc în piept.
Mai ţii tu minte, fericire, cum erai atunci?
În fulg de nea
şi zâmbet de bunici te aşezai.
Şi te-ntorceai în mine împăcată.
Urme de paşi însângeraţi
coboară-alene-n zilele de mâine.
( Autor necunoscut)
Nu nu sunt trista! Sunt doar incremnita in fata timpului care trece, care imi indeparteaza amintirile si ma face sa privesc viitorul cu teama. Desi spunea un intelept: nu te gandi la viitor, vine atat de repede! Si totusi inevitabil o fac! Ma simt neincrezatoare in blandetea si mila destinului meu, in ceasul pe care il astept sa sune spunand ca prezentul e mult mai frumos decat ce am trait pana acum. Am nevoie ca mana barbatului din visele mele sa-mi cuprinda umarul spunandu-mi „te apar eu”, „va fi bine”, si asa sa fie.
Sa nu mai fiu in urma asteptarilor mele, ci impreuna cu ele, sa calc orele.
Nu nu sunt trista! Sunt poate putin mai singura… atata tot. Dar sunt singura pentru ca asa am vrut, sa-mi fiu mie insami suficienta si sa am privilegiul de a nu fi cu ceilalti. A fost o alegere proasta, una din randul multora pe care le-am facut. Uneori am impresia ca expresia „le-ai cautat cu lumanarea” a fost inventata de mine.
Nu, nu sunt trista! Poate putin obosita de cautari, de intrebari, de incercat dragostea cu degetul. Poate prea dornica sa simt acel sentiment neinventat pana acum in care dragostea sa se imbine perfect cu absenta si pasiunea cu linistea. Sau poate prea sfasiata intre mine si mine!
Nu nu sunt trista! De ce as fi? Am tot ce are poate un om care s-ar autodescrie fericit. Stiu, cred ca am prea multa traire si nu gasesc unde sa o pun la pastrat pentru vremuri de restriste. Acum e inutila! De fapt am foarte multe lucruri dar nu-mi servesc la nimic, ci unele chiar ma incomodeaza.
Nu, nu sunt trista, pentru ce as fi? Daca soarele ma vede rar, daca unii ma privesc doar pe jumatate, daca inca nu gasesc raspunsuri intrebarilor chinuitoare, daca inca nu pot spune „sunt fericita”, oare as putea fi altfel decat trista?
Filed under: Just me Tagged: | singuratate, Tristete
Bonjour tristete!
Te-ai furisat incet in suflet,
Alt loc mai bun nu ai gasit
Si nu ma lasi sa scot un zambet,
Bonjour tristete, de ce-ai venit?
Stiu, tu ai mai fost la mine
Si vad ca te-ai obisnuit,
Dar mie nu mi-e dor de tine,
Caci nu-mi lasi somnul linistit.
Te rog sa pleci acum, tristete,
Ma lasa iara sa zambesc,
Nu vreau ca sufletu-mi sa-nghete
Of, tare mult vreau sa iubesc!
de Dumitru Florin Saygo
Nu stiu…Mi s-a parut ca ti se potrivesc versurile acestea ,acum cand esti putin trista…Sunt sigura ca vei depasi momentul,iar zambetul va inflori pe chipul tau ,cu siguranta.
Imbratisari,
Irina
Mersi Irina, chiar se potrivesc starii mele de moment. Iti multumesc pentru aceste cuvinte minunate.:)
Ma regasesc printre cuvintele tale. Am si eu momente de nesiguranta, melancolie, singuratate, dar iti pot spune cu siguranta ca trec. Eu consider ca nu trebuie sa asteptam pe altcineva sa ne faca fericiti pentru ca fericirea e in noi si doar de noi deprinde modul in care ne simtim.
Intr-un fel ai dreptate dar cand fericirea noastra depinde si de altii, ce sa facem?
Mersi frumos pentru incurajari. Daca spui ca o sa treaca, ma voi agata de asta si voi astepta:) Te pup
Eu te admir mult, esti inteligenta, culta, rafinata, sensibila, frumoasa. Ai multe daruri. Nu trebuie sa fii niciodata trista, Tatiana. Te imbratisez.
Iti multumesc pentru toate motivele pe care mi le-ai enumerat mai sus si pentru care poate ar trebui sa fiu mai fericita. Insa nu intotdeauna fericirea depinde de noi sau mai bine zis nu ne putem induce fara stimuli exteriori aceasta stare. Incerc sa mi revin. Pup
tristetzea… o stare acolo si ea… dependenta de noi… uneori… noi dependentzi de ea… convietzuim impreuna ca ziua cu noaptea…
alegeea noastra sa ne oprim din tumultul nostru si sa-i deschidem usa… sa o primi… altfel… ar ramane departe… ca ziua de noapte… uneori ingemanate dar totusi incompatibile si departate…
si da… maine… maine… va fi o alta zi…. cine te opreste sa ramai doar in dimineaza ei… sau numai in apus/?? cine?? doar tu… evident numai tu… dar tu nu esti trista… nu ai motive sa fii… asa cum… ziua cu noaptea nu au motive impreuna a fi…
Frumos spus, OOVI, insa pe moment nu gasesc calea de a iesi cu bine din starea actuala. Parca in fiecare zi se intampla ceva care ma intristeaza mai mult. Chiar exista motive concrete. Eu sper ca timpul sa vindece unele rani iar eu sa ma simt din nou “intreaga”! Te pup
calea este… privind spre sus… dedicand timpul tau altora… plimbandu-te… mancand o inghetzata… povestind cu un prieten… facand ceva ce nu cere efort… dar care sa fie de pretz pentru cineva… si pretul a ceia ce faci, se va intoarce catre tine…
Pai asta cam fac toata ziua: ii multumesc pe altii. Dar de mine cine are grija sa fiu macar multumita daca nu fericita????
Daca soarele te vede rar…inseamna ca momentan este umbrit de nori…iar cand acestia se vor indeparta…te va privi mai des…
Daca unii te privesc doar pe jumatate…inseamna ca nu au capacitatea necesara de a te privi in totalitate…
Daca inca nu gasesti raspunsuri intrebarilor chinuitoare…ai rabdare…le vei gasi si-ti vor parea banale…
Daca inca nu poti spune „sunt fericita”…ai putea fi optimista, caci fericirea nu este imposibila, doar greu de atins in anumite momente…
Esti o femeie puternica…vei depasi cu siguranta starea aceasta…Noi toti cadem la un moment dat intr-o stare…careia nu-i gasim explicatie…insa tot ce trebuie sa facem este sa iesim la mal…
a incerca dragostea cu degetul implica si tristete de multe ori..a ti imparti viata cu oameni implica si tristete..dar nici sihastri nu putem fi, sa ne izolam, sa ne punem scuturi…e aiurea toamna uneori cand esti si trist…si te simti si singur….
Eu sper sa treci peste..pupici dulci din Ardeal..
Geminis ai reaparut! Ma bucur. Unde ai stat pitita??:))
Uneori parca as vrea sa ma izolez, poate din autoprotectie….
Ardeal…ce melodios suna! Sa stii ca acolo parca e mai multa liniste si oamenii mai calzi. Mersi pentru tot!:)
Lorena, mi-a placut maniera ta de a-mi reda tonusul! Iti multumesc mult. Toti, sunteti niste adevarati prieteni.Va pup
tatiana..ma ascund si eu printre frunze
..si castane..
si capul sus, apa trece, pietrele raman!
Uite, Bucurestiul si freamatul capitalei ma atrage foarte mult, in general metropolele pline de aglomeratie si evenimente..dar..de fiecare data cand m-am reintors in dulcele Ardeal am simtit mai pregnant linistea decat in oricare alt colt din sud..sau din est..Oricand ai nevoie de putina liniste sau refugiu, te astept
Multumesc de invitatie. O sa vin cu drag:) Te pup
Nu esti singura.
Deschide ferestrele spre toamna, primeste in suflet racoarea curata a diminetilor, inspira si expira.
E mai bine?…
Este , …uneori!
Mersi, Acuarele!
tatiana – stari din astea, vin si trec, important e optimismul cu care e bine sa privesti lucrurile si atunci o pare, chiar devine totul mai usor:) curaj!
Mersi Deea. Mi-am pierdut de tot speranta si optimismul…Parca nu mai cred ca vor trece momentele astea. Mersi mult pentru suport!:)
ehehe… cum zboara timpul….
Hello Ssssfinxxx, ma bucur ca si zburat si tu pe aici!:)
“Şi te-ntorceai în mine împăcată.” imi place cum suna…
partea asta cu.. tristetea. e de multe ori gresit inteleasa. de fapt, starile sunt…
Nu stiu exact cum sunt…dar sunt!:)
asta e important
offf…nush cum erai tu cand ai scris postul dar ai reusit sa ma intristezi pe mine
Waw, cat de frumos ai descris si starea prin mare mai trec si eu
Be optimistic! 